Cel mai înalt dinozaur, la Dino Parc Râșnov
Din această săptămână, la Dino Parc Râșnov este expus cel mai înalt dinozaur din Sud-Estul Europei, un Diplodocus care se ridică la peste 11 metri deasupra pământului, o înălțime echivalentă a două girafe puse una peste cealaltă. Diplodocus face parte din familia sauropodelor, cele mai înalte creaturi care au existat vreodată pe Pământ.
Ne-am propus ca în fiecare an să aducem câte un exponat excepțional. În trecut l-am adus pe Hatzegopteryx thambema, cel mai mare animal zburător ce a existat vreodată, descoperit chiar la noi, în România. În 2019 am profitat de extindere și de dublarea suprafeței parcului și am adus unul dintre cei mai mari dinozauri care a trăit vreodată, Seismosaurus, un gigant de 45 de metri. Anul acesta l-am adus pe Diplodocus, un dinozaur foarte înalt, de peste 11 metri înălțime. Iar planul nostru este să continuăm să investim în astfel de exponate, astfel încât vizitatorii noștri să poată vedea cu ochii lor aceste animale extraordinare care au trăit pe Pâmânt în urmă cu zeci de milioane de ani.
Adrian Apostu, Manager Dino Parc Râșnov
Dino Parc Râșnov este cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și un muzeu în aer liber, unic în România. Parcul găzduiește peste 100 de dinozauri atestați științific, reproduși în mărime naturală, conform ultimelor descoperiri paleontologice. Printre cei 100 de dinozauri, la Dino Parc Râșnov este expusă reproducerea celui mai mare animal zburător din lume, Hatzegopteryx thambema, care putea face ocolul pământului în zbor fără oprire, dar și un meteorit real, extrem de rar, descoperit în România. Tot aici, vizitatorii îl pot găsi și pe Seismosaurus, uriașul sauropod de 45 de metri lungime, care crea un mic cutremur la fiecare pas.
Cel mai nou exponat de la Dino Parc Râșnov
Diplodocus a fost un dinozaur erbivor din familia sauropodelor, cele mai mari creaturi care au existat vreodată pe Pământ și a trăit, mai exact, cu 150-147 de milioane de ani în urmă, într-o zonă din nord-vestul Americii actuale, intens populată cu dinozauri de dimensiuni colosale. El se hrănea cu plante, în special cu frunzele din copaci, iar pentru asta avea un gât extrem de lung ce-l ajuta să ajungă la ele. Diplodocus avea și o coadă foarte lungă, compusă din 80 de vertebre, probabil, cea mai lungă din toate timpurile, pe care o folosea pentru a-și menține echilibrul când se ridica pe picioarele din spate ca să ajungă la coronamentul copacilor pentru a se hrăni. În această ipostază este reconstituit și noul exponat, pe care vizitatorii îl pot vedea la Dino Parc Râșnov.