Acum milioane de ani, pe vremea dinozaurilor, Europa arăta total diferit. Înainte de formarea continentelor, aici exista Oceanul Thethys, care acoperea un procent mare din teritoriul de astăzi al țării noastre. Clima era caldă și umedă, dar și cu fenomene extreme. Ce dinozauri au trăit în toată această perioadă pe teritoriul țării noastre? Citește articolul și află ce dinozauri descoperiți în România poți vedea la Dino Parc Râșnov!

Cum au fost descoperiți dinozaurii în România?

Una dintre cele mai importante descoperiri de fosile de dinozauri din România a avut loc în 1978, într-o mină de bauxită din Bihor. Era vorba despre aproximativ 10,000 de oase fosilizate de dinozauri, ce au aparținut atât speciilor de dinozauri prădători cât și celor erbivori.

Înainte de această descoperire, unul dintre cei mai importanți oameni de știință care au contribuit la descoperirea și studiul dinozaurilor în România a fost Franz Nopcsa. Acesta a fost unul dintre cei mai productivi savanți de la început de secol XX și a publicat câteva teorii care și-au dovedit validitatea în timp – teoria nanismului insular (cauza a apariției dinozaurilor pitici din Țara Hațegului) dar și teoria originii păsărilor din dinozauri sunt doar câteva din teoriile emise de acesta.

În 1895, el a găsit primele fosile de dinozauri pe moșia sa din Sânpetru, în Țara Hațegului, și a început să le studieze cu ajutorul profesorului său, Eduard Suess, de la Universitatea din Viena.

Mai apoi, în anii ‘80, cercetările lui Nopcsa au fost reluate cu succes de geologul și paleontologul român Dan Alexandru Grigorescu. Au fost descoperite cu această ocazie noi fosile și noi specii de dinozauri care au trăit în această regiune, în perioada cretacicului.

Valdosaurus – erbivorul descoperit în munții Pădurea Craiului

Valdosaurus a fost un dinozaur orhithoped (cu picioare de pasăre), erbivor, biped, bun alergător, dar și capabil să se cațăre în copaci pentru frunze. Valdosaurus avea o lungime de aproximativ 3 metri și o greutate de 150 – 200 de kilograme, fiind unul dintre cei mai mici dinozauri cunoscuți. Se pare că acest dinozaur avea membrele anterioare mai scurte decât cele posterioare și putea alerga pe două picioare, cu viteze de până la 40 de kilometri pe oră.

În România a fost descoperit accidental, în 1978, de către minerii care lucrau într-o mină de bauxită în Munții Pădurea Craiului (Bihor). Specialiștii de la Muzeul din Oradea au detașat din roca dură sute de fragmente, în special vertebre și resturi de membre ce aparțineau nu numai lui Valdosaurus dar și altor dinozauri carnivori și erbivori. Valdosaurus este cunoscut și din depozite ale Cretacicului timpuriu din Franța și Spania.

Magyarosaurus – cel mai mare dintre dinozaurii pitici din Transilvania

Magyarosaurus este un dinozaur sauropod („cu picioare de șopârlă”) din familia Titanosaurilor. Erbivor, la nivelul arborilor, patruped, cu picioare groase ca niște coloane, lent în deplasare, este cel mai mare dintre dinozaurii pitici din Transilvania, dar mult mai mic decât rudele sale din alte părți ale Europei. Pe părțile laterale avea plăci osoase pentru protecția corpului.

În 1915 Franz Nopcsa a descris fragmentele de sauropod descoperite în Bazinul Hațeg sub numele de Titanosaurus dacus. În 1932 paleontologul german Friedrich von Huene a arătat că de fapt specia descrisă de Nopcsa aparține genului Magyarosaurus (descoperit de von Huene).

Magyarosaurus este considerat un exemplu de adaptare insulară, deoarece a trăit pe Insula Hațeg, în cadrul preistoricului Ocean Tethys. Pe această insulă au trăit specii unice de dinozauri, care au prezentat fenomene de nanism sau gigantism, adaptându-se la condițiile ecologice specifice.

Telmatosaurus transsylvanicus  – „șopârla de mlaștină” descoperită în Hațeg

Un alt dinozaur descoperit și pe teritoriul României este Telmatosaurus transsylvanicus, chiar primul dinosaur descris de Franz Nopcsa, în 1900 (inițial sub un alt nume) din fauna cu dinozauri a Bazinului Hațeg. Telmatosaurus se traduce prin „șopârlă de mlaștină” și numele se referă la faptul că acest dinozaur era erbivor și se hrănea cu plante acvatice și terestre.

Acest dinozaur a făcut parte din grupul hadrozaurilor („dinozauri cu cioc de rață”) și era erbivor și biped. Dimensiunile sale erau de 3-4 ori mai mici decât formele înrudite din alte regiuni, fenomen comun pentru dinozaurii transilvani, datorat vieții îndelungate într-un mediu insular, izolat de continent. Se pare că acest dinosaur avea și capul și corpul alungite, cu un gât scurt și trunchi robust.

De la Telmatosaurus se cunosc cuiburi cu ouă și resturi scheletice ale puilor eclozați, descoperite la Tulștea, după 1988.

Hatzegopteryx thambema  – cel mai mare zburător din toate timpurile

Hatzegopteryx este un representant gigantic al pterozaurilor, reptile zburătoare contemporane dinozaurilor. Este probabil cel mai mare animal zburător din toate timpurile, și reprezintă un adevărat paradox pentru fauna cu dinozauri pitici din Țara Hațegului. Dimensiunea anvergurii aripilor sale depășea lungimea celui mai mare dinosaur din Hațeg (Magyarosaurus – 6m). În pofida dimensiunilor gigantice, greutatea animalului nu era foarte mare, datorită oaselor membrelor goale în interior, la fel ca în cazul păsărilor, iar celelalte oase aveau o structură asemănătoare polistirenului expandat, cu vacuole mari, care diminuau greutatea.

Fosilele de Hatzegopteryx au fost găsite în 1978 de către profesorul universitar Dan Grigorescu, care a efectuat o expediție paleontologică în zona Hațegului, în Transilvania. El a descoperit fragmente de craniu și humerus, care aparțineau unui animal de mari dimensiuni, cu o deschidere a aripilor de circa 12 metri. El a trimis fosilele la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, unde au fost studiate de către paleontologul francez Eric Buffetaut.

Ulterior, au fost găsite și alte fosile de Hatzegopteryx în aceeași zonă, în formațiunea Densuș Ciula, care datează din Cretacicul superior, acum 66 de milioane de ani.

Numele de Hatzegopteryx a fost dat, în 2002, de paleontologul francez Eric Buffetaut și de paleontologii români Dan Grigorescu și Zoltan Csiki. Numele generic este derivat de la bazinul Hațeg (sau Hatzeg) din Transilvania, unde au fost găsite oasele, și de la cuvântul grecesc pteryx, care înseamnă „aripă”. Numele thambema provine din cuvântul grecesc pentru „teroare, monstru” și se referă la dimensiunea sa uriașă dar și la idea de prădător. În absența unor teropode mari, e posibil ca Hatzegopteryx să fi fost principalul prădător din Insula Hațeg.

Ursus Spelaeus – ursul preistoric al peșterilor, descoperit și în România

Este o specie de urs de talie mare care a trait în Europa și Asia, în timpul Pleistocenului, în urmă cu peste 100,000 de ani. A trăit în peșteri în timpul perioadelor glaciare, dispărând la sfârșitul ultimei glaciațiuni, în urmă cu circa 24, 000 de ani. Principala cauză a dispariției a fost faptul că a fost vânat de către om. Oase ale scheletului său se întâlnesc în majoritatea peșterilor mari din România, în unele dintre acestea asociat cu resturi ale oamenilor primitive – Peștera Cioclovina (Hunedoara) sau Peștera cu oase (Bihor). Peștera cu Oase a fost descoperită în 2002, și este renumită pentru că aici au fost găsite cele mai vechi fosile de Homo sapiens din Europa, dar și oase de urs de peșteră și alte mamifere.  Peștera Muierilor a fost explorată în 1952, și aici au fost găsite oase de urs de peșteră, dar și urme de prezență umană din Paleolitic.

Struthiosaurus transilvanicus

Numele acestui exemplar s-ar traduce prin Șopârla Struț din Transilvania. Struthiosaurus transilvanicus a fost un dinozaur ankylosaurid, erbivor (se hrănea cu vegetația arborilor), patruped și care se deplasa greoi. Corpul îi era acoperit de plăci osoase cu rol de protecție. Deși nimic din înfățișarea sa nu amintește de un struț, Franz Nopcsa l-a denumit așa, în 1915, datorită vertebrelor gâtului, care erau alungite, la fel ca în cazul unui struț.

Deinotherium – un mamifer cu trompă, descoperit la Vaslui, în 1890

Un schelet complet de Deinotherium giganteum a fost descoperit în 1890, în România (în apropiere de localitatea Mânzați, din județul Vaslui), de către geologul Grigoriu Ștefănescu. A fost nevoie de ani buni de săpături, pentru ca toate oasele să fie dezgropate, iar pentru montarea exemplarului pe un suport metalic, în 1906, profesorul a lucrat cu un renumit restaurator din Belgia, Louis de Pauw.

Impresionantul schelet poate fi admirat la Muzeul Antipa, fiind considerat unul dintre cele mai importante exponate ale muzeului.

Se știe despre acest mamifer erbivor că putea consuma aproximativ 400 de kilograme de plante, zilnic! Era mai mare decât elefanții actuali și putea depăși 4 metri înălțime (exemplarul găsit în România avea chiar 4,5 m înălțime) și putea atinge 15 tone (adică de două ori și jumătate mai mult decât elefanții).

O particularitate a acestui mamifer este că, spre deosebire de ceilalți proboscidieni, avea colții situați pe mandibulă, și nu pe maxilarul superior. Oamenii de știință au stabilit că acești colți erau singurii dinți funcționali ai lui Deinotherium, și erau folosiți pentru a smulge ramuri și frunze din copaci, dar și pentru a se apăra de prădători.

Numele său, Deinotherium gigantissimum, alcătuit din cuvinte de origine greacă, ar însemna, în traducere, „animal înfricoșător uriaș”.

Te așteptăm la Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și un muzeu în aer liber, unic în România. Nu uita să ne dai like pe Facebook și follow pe Instagram!