Încă din 1861, când a fost descoperit scheletul primului exemplar de Archaeopteryx, într-o carieră de la Solnhofen (Bavaria), puținii cunoscători ai fosilelor de la acea vreme, au realizat că e vorba de o piesă de o excepțională valoare științifică, datorită conservării foarte bune a caracterelor, proprii pe de o parte reptilelor, pe de alta parte, păsărilor.
Citește articolul pentru a afla ce concluzii au tras oamenii de știință în urma descoperirii fosilelor acestei păsări preistorice, dar și ce ne-a învățat Archaeopteryx despre originea zborului păsărilor.
„Pasărea dinozaur” a fost o enigmă pentru oamenii de știință
- Richard Owen, un anatomist englez, cel care a introdus denumirea de dinozaur (șopârlă uriașă), considera, în 1863 că Archaeopteryx e modelul păsării primitive, creat de Dumnezeu.
- Charles Darwin, autorul teoriei evoluției speciilor prin selecție naturală, vedea în Archaeopterix veriga de legătură între reptile și păsări, un adevărat nod filogenetic.
- Thomas Huxley a fost primul care, în 1868, a remarcat marea asemănare între Archaeopteryx și micul dinozaur Compsognathus, descoperit în aceleași depozite. Legătura dintre Archaeopteryx și dinozaurii teropozi avea să fie documentată de-abia cu un secol mai târziu.
Vino la Dino Parc Râșnov și vizitează expoziția “Păsările, urmași ai dinozaurilor?” pentru a afla mai multe lucruri fascinante despre Archaeopterix și despre cum a apărut zborul păsărilor!
Primul exemplar de Archaeopteryx a fost vândut Muzeului britanic de Istorie Naturală din Londra, iar cel de-al doilea, descoperit la scurt timp și mai bine conservat, a fost achiziționat de Muzeul de Istorie Naturală al Universității Humboldt din Berlin.
Până în prezent, au fost descoperite alte 11 exemplare de Archaeopteryx, toate în cariere din Bavaria. Dintre acestea, doar 3 au scheletul aproape complet. Exemplarele provin de la indivizi de talie diferită, probabil reprezentând stadii diferite de creștere, ceea ce ar explica mărimea diferită a exemplarelor.
Părerea unanimă a celor care au cercetat cele două celebre exemplare de Archaeopteryx, a fost că fosilele aparțin unei păsări primitive, în a cărei alcătuire caracterele strămoșului reptilian sunt foarte bine reprezentate. Argumentul principal în susținerea ipotezei a fost prezența penelor, considerate la început un caracter exclusiv al păsărilor.
Descoperirile din ultimii 30 de ani, în special cele din nord- estul Chinei au arătat în mod clar că nu numai păsările dar și unii dinozauri aveau pene, iar rolul acestora nu era legat în mod exclusiv de zbor, ci aveau și alte funcții.
Concluziile noilor cercetări arată că în structura lui Archaeopteryx sunt dominante caracterele proprii dinozaurilor teropozi – dinții pe maxilare, coada lungă, formată din vertebre nesudate, sternul plat, trei degete cu gheare la mâini, metatarsienele parțial sudate, structura bazinului și coastele abdominale.
Caracterele proprii păsărilor sunt mai puține – pene cu dispoziție asimetrică, specifice zborului, claviculele unite formând furcula, oasele metacarpiene unite cu falangele și capacitatea craniană mai mare.
Cum arăta Archaeopteryx?
Primul exemplar al acestei păsări-dinozaur a furnizat științei primul argument consistent în susținerea evoluției formelor de viață iar Darwin l-a privit drept dovadă a originii reptiliene a păsărilor, pe când teoriile moderne îl tratează drept element cheie în discutarea originii păsărilor și a zborului.
Specialiștii au încercat, plecând de la resturilor fosile descoperite, să reconstituie înfățișarea lui Archaeopteryx. Concluzia lor a fost că semăna cu un corb din prezent, cu o talie cuprinsă între 35 – 45 de centimetri. Putea alerga pe sol și putea să se și cațăre în copaci, de unde putea zbura, asemenea unui planor.
O pasăre preistorică ce ne dă indicii despre originea zborului
Cucerirea aerului de către păsări a început în urmă cu circa 200 de milioane de ani, protagoniștii fiind mici dinozauri carnivori și buni alergători. Unii dintre aceștia au dobândit chiar capacitatea de a se ridica de la sol cu ajutorul membrelor, dar niciunul nu a putut zbura, mișcând aripile într-un zbor activ, așa cum fac păsările. Aceasta pentru că zborul activ (batant) este condiționat de o serie de caractere anatomice și fiziologice pe care acei dinozauri zburători nu le-au dobândit decât parțial, așa cum ne arată analizele făcute asupra fosilelor găsite. Caracteristicile necesare unui bun zburător sunt un corp relativ ușor, mâini transformate în aripi, cu pene și articulații flexibile ale oaselor, mușchi puternici pentru mișcarea aripilor, sistem circulator și respirator care să susțină variații de temperatură și presiune în timpul zborului.
Aceste caracteristici au fost dobândite prin transformări succesive, în cadrul ramurii de evoluție a proavienilor (precursorii păsărilor), care în decursul a 50 de milioane de ani (între Jurasicul mediu și Cretacicul inferior), a condus de la Archaeopteryx la păsările moderne.
În decursul acestei evoluții, oasele s-au subțiat și s-au pneumatizat (oase umplute cu aer, formând sacii aerieni conectați la sistemul respirator), coada s-a scurtat și vertebrele din aceasta s-au unit, dinții au fost înlocuiți cu ciocul cornos, s-a dezvoltat o carenă pe stern, cu rol de a susține mușchii aripilor și s-au dezvoltat penele – dacă la început acestea susțineau rolul de păstrare a temperaturii constante, organizarea s-a schimbat în timp, pentru a putea susține zborul.
Există două ipoteze care încearcă să explice cum a apărut zborul. Prima ipoteză este cea arboreală, zborul inițiat prin cățărare în copaci, de unde proto-pasărea cobora printr-un zbor planat și ipoteza cursorială – zborul prin alergare, asemenea decolării avioanelor.
Această ipoteză are drept argument principal structura membrelor lui Archaeopteryx, cu degete alungite, terminate cu gheare curbate, capabile să se prindă strâns de ramuri, de unde acesta s-ar fi putut parașuta, zburând planat. Descendenții acestuia ar fi dobândit ulterior capacitatea de a zbura activ. Primul care a susținut această ipoteză a fost paleontologul american Othniel Marsh, în 1880. Cercetările ulterioare au arătat însă că ghearele lui Archaeopteryx nu erau capabile să asigure o prindere solidă de crengi, invalidând astfel pe Archaeopteryx ca protagonist al zborului prin lansarea din copaci. Ipoteza nu a fost însă abandonată, ci e susținută și în prezent, de alte dovezi.
Ipoteza zborului prin alergare a fost susținută încă de la finalul secolului 19, având drept principal argument o altă caracteristică a lui Archaeopteryx, de această dată structurii picioarelor sale și a centurii pelviene, elemente aproape identice cu cele ale lui Compsognathus, descoperit în aceleași depozite.
Studiile ulterioare au arătat însă că modul în care erau articulate oasele piciorului la Archaeopteryx nu permitea rotațiile laterale pe care animalele cățărătoare trebuie să le facă. Paleontologul american John Ostrom, cel care l-a descoperit și studiat pe Deinonychus, a detaliat transformările premergătoare zborului activ al păsărilor, pornind de la dinozaurii alergători, înzestrați cu pene.
Păsările – urmași ai dinozaurilor?
Ideea că dinozaurii sunt strămoși ai păsărilor a fost susținută încă din 1870 de savantul englez Thomas Huxley, singurele argumente fiind fosilele a două genuri descoperite în aceleași depozite de vârstă, din Jurassic superior (circa 155 de milioane de ani în urmă) – Compsognathus, un mic dinozaur carnivor și pasărea primitivă Archaeopteryx.
Aceste două exemplare au multe caractere comune, cum ar fi scheletul format din oase subțiri și ușoare, dinții situați pe maxilare, coada lungă, formată din multe vertebre, etc. Ceea ce diferențiază, la prima vedere, cele două genuri, sunt penele prezente la Archaeopteryx și absente la Compsognathus.
În decursul celor 150 de ani trecuți de la descoperirea fosilelor, părerile s-au schimbat. Astăzi, specialiștii cred că și Compsognatus avea pene, dar acestea nu s-au păstrat, datorită fragilității lor. Descoperirile de la Liaoning, în nord-estul Chinei, de la începutul anilor 1900 (sute de exemplare bine conservate de păsări și dinozauri cu pene), confirmă ipoteza că mulți dintre micii dinozauri carnivori, buni alergători, aveau pene. Acestea însă nu serveau zborului, ci păstrau temperatura corpului constantă, aceasta fiind o cerință esențială pentru animalele cu un mod de viață activ. Structura scheletică foarte asemănătoare între acești dinozauri și primele păsări face deseori dificilă distincția între cele două grupuri.
Te așteptăm la Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și un muzeu în aer liber, unic în România. Nu uita să ne dai like pe Facebook și follow pe Instagram!
