Scopul proiectului: Obiectivul general al proiectului a fost extinderea capacității de prestări servicii recreative și distractive, servicii care nu mai existau în România, precum și îmbunătățirea celor existente.

Beneficiar: HCR SRL, cod SMIS 316433
Perioada de implementare: 28.10.2024 – 27.09.2026

Valoarea totală a proiectului (Lei): 9.341.294,75

Valoarea cofinanțării UE (lei): 4.852.911,22

Rezumat proiect și activități:

Parcul tematic DINO este un tip de atracție turistică care a devenit din ce în ce mai populară în ultimii ani, oferind vizitatorilor oportunitatea de a afla mai multe despre dinozauri, prin intermediul unor exponate realiste, animații și activități interactive pe teme preistorice și de paleontologie.

Investiția a fost realizată în domeniul de activitate aferent CAEN 9329 Alte activități recreative și distractive n.c.a.

Investiția a constat în achiziția de exponate și dotări pentru exterior (exponate dinozauri animatronici, exponate dinozauri statici, sistem vânzare bilete, totemuri și ecrane LED, echipamente de joacă exterior, etc), dotări de interior (totemuri interactive, mese tactile de joacă, punct de informare holografic, sistem animații și holograme, locuri de joacă de interior, dotări IT corporale și necorporale), precum și echipamente pentru obținerea unei economii de energie (sistemul fotovoltaic) sau pentru minimizarea la sursă a deșeurilor rezultate din activitatea de prestări servicii recreative și de divertisment asociate parcului tematic Dino Parc.

Proiectul a condus la crearea a 6 noi locuri de muncă, iar un număr de 12 salariați au beneficiat de cursuri de instruire, care au contribuit la dezvoltarea abilităților de relaționare ale angajaților.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.mfe.gov.ro